Putem regiza
naturalul?
de Lucian Enasoni
În, muzica poti primi inspiratie si impuls pentru a compune
o piesa muzicala pur si simplu sau poti lucra la o piesa deoarece
ai primit o comanda ori ocazia unei manifestari festive. În
pictura, poti lucra într-un anumit loc din natura surprinzând
un moment unic al zilei sau poti sa compui, în atelier, pe
pânza, un peisaj inexistent, dar nemaipomenit de real. În
poezie, poti gasi prin inspiratie, cuvinte care pur si simplu se
leaga între ele formând o deosebita creatie poetica
sau poti lucra câteva zile pentru a fauri potrivirea unui
vers cu celalalt. În cinematografie, poti primi prin inspiratie
schita unui întreg scenariu, o poveste unica si impresionanta
sau poti cizela, luni în sir, personaje si fapte pentru a
crea, în final, un scenariu oarecum plauzibil si interesant.
În fotografie, poti cauta si urmari scene pentru a le surprinde
asa cum se întâmpla sau poti regiza anumite scene dupa
o idee proprie sau un concept. Exemplele ar putea continua si în
sculptura sau în design, asadar în variate domenii ale
artei, dar nu numai, ci în toate planurile de activitate care
au de-a face cu creatia sau cu conceperea unei idei. Trecem însa
la o analiza exclusiva pe domeniul fotografiei.
Nu poti spune de cele mai multe ori diferenta dintre o creatie
smulsa din realitate sau o creatie regizata, fabricata, dar ea se
observa rapid atunci când privitorul îsi da sema ca
o anumita scena era imposibil de regizat sau de „aranjat“.
De exemplu: fotografii ce prezinta un peisaj întins plin de
ceata peste care se vad zburând pasari în planul îndepartat
sau portretul unei batrâne ce îsi plânge pierderea
a tot ce avea, pe fundal vazându-se ruinele unei case lovite
de vânturi puternice, sunt scene ce vorbesc despre un fapte
reale. Vorbim aici despre realitate sau fictiune. Însa în
fotografie fictiunea nu trebuie sa para neaparat ireala si de aceea
este foarte greu de spus ce e natural si ce e regizat. Dar mai conteaza
aceasta? Uneori da. Cine se gândeste, atunci când vede
pentru prima data „Sarutul“ lui Doisneau, ca acesta
ar fi fost regizat? Înca si astazi, unii nostalgici cred ca
fotograful i-a surprins pe cei doi sarutându-se, în
timp ce statea la o masa a unei terase din Paris. Dupa ce citim,
însa, comentariul lung facut pe seama acelei fotografii regizate
precum si numeroasele probleme si scandaluri derivate din ea, ne
dam seama ca scena a fost „pusa în scena“. Si
totusi nimic nu-i poate rapi farmecul. De cealalta parte, faimoasa
„Place de Europe“ a lui Bresson, putea fi regizata,
dar se stie bine ca nu este asa, asadar, Bresson a surprins momentul
real. Însa, oricine poate sa-si dea seama ca acea scena putea
fi regizata.
Doar o analiza atenta si minutioasa a unei fotografii poate determina
daca aceasta a surprins un moment adevarat sau daca ea ar putea
fi regizata, pusa în scena. Spun „ar putea“ deoarece
nu veti putea niciodata stii sigur daca o fotografie ce pare „regizabila“
chiar a fost construita astfel.
Diferentele dintre creatia prin inspiratie libera si constructia
prin efort propriu sunt greu de sesizat. Nimeni nu poate stii exact
când vine inspiratia pentru realizarea unei opere de arta
pure. Cu alte cuvinte, inspiratia aceasta nu depinde de efortul
intens psihic sau intelectual al artistului. Inspiratia poate veni
atunci când stam în compania unei anumite persoane,
atunci când ne simtim vibrati în interior de un anumit
loc în care ne aflam sau când ascultam o muzica ce ne
atinge simtul creativ. Surprinderea într-un instantaneu a
unei scene de strada nu e o situatie regizata dar poate deveni o
astfel de scena. Ca exemplificare: un baietel merge pe strada si
face jonglerii cu doua portocale, fotograful surprinde rapid momentul
când portocalele sunt în aer, iar baiatul sta cu mâinile
întinse, cu gura deschisa si cu privirea în sus pentru
a le prinde. Aceasta este o imagine naturala, reala, adevarata.
Daca, însa, fotograful intra în discutie cu baietelul
si îi spune sa repete actul pentru ca el sa poata surprinde
scena, fotografiind cadru dupa cadru, mai multe expuneri…sau
mai multe încercari, aceasta este o scena regizata. Cu alte
cuvinte, putem spune ca, atunci când artistul intervine în
scena el o falsifica, o programeaza. Ori, naturalul nu poate fi
programat. Când artistul îsi programeaza sau aranjeaza
subiectul si scena, asemenea unui regizor, aceasta devine o compozitie
artificiala, dar nu lipsita de sens.
Ce se pierde? Exista o valoare ascunsa, un secret nepretuit al
unei scene reale si anume farmecul clipei. Farmecul cunoasterii
ca rezultatul final, aspectul final este atât de placut nu
pentru ca artistul „si-a batut capul“ pentru a scoate
ceva ci pentru ca a fost doar atent la la soapta inspiratiei si...
la ceea ce se întâmpla în jur. Restul este istorie.
Si chiar în istoria fotografiei, daca privim, gasim foarte
putine instantanee reale. Sunt numeroase, desigur, daca privim ansamblul,
dar scenele regizate, compuse, sunt mult mai multe si le depasesc
pe cele naturale.
Ce este mai bine? Nu putem raspunde la aceasta întrebare
pentru ca ea nu-si are locul în analiza pe care o intreprindem.
Valoarea unei fotografii este data de estetica ei dar mai ales de
mesajul pe care îl contine. E.H.Gombrich, în cartea
sa „Arta si iluzie“, declara: „verificarea imaginii
nu se face prin asemanarea ei cu viata, ci prin eficacitatea dovedita
într-un context de actiune“. O fotografie regizata poate
fi uneori mai buna decât o scena surprinsa real. Spre exemplu,
poti fotografia live un om ce pur si simplu merge pe strada (scena
ce se petrece natural) sau poti discuta cu doi oameni pentru a reprezenta
o scena în care acestia converseaza în fata unei statui
ce reprezinta doua personaje angajate deasemenea în conversatie
(scena aranjata) . Este evident ca cea de-a doua scena spune mult
mai mult si transmite o idee mai interesanta decât omul care
merge pe strada, scena naturala, dar seaca în semnificatie.
De obicei o scena regizata vine ca produs al unei comenzi sau presiuni
exterioare, pe când naturalul vine din inspiratie, vine „de
la sine“. Pictorului i se cere o comanda pentru a realiza
un tablou cu regina Angliei. La polul opus este, însa, situatia
în care pictorului îi vine ideea sa picteze palatul
reginei în lumina unui apus de soare. Acelasi lucru se întâmpla
cu un compozitor francez ce are la dispozitie o saptamâna
pentru a crea o partitura ce va fi sustinuta de orchestra filarmonicii
pariziene cu ocazia zilei de 14 iulie. Dar cât de diferita
e situatia în care compozitorul însusi are inspiratia
sa scrie o piesa ce exprima culorile primaverii? Aceasta dupa ce,
poate, a trecut printr-un parc cu copaci treziti de primavara. Poetul
poate compune o poezie pe tema iubirii inspirat, poate, de dragostea
pentru cea care îi este aproape sau, facând parte din
cercul literar local, scrie cinci poezii pe saptamâna, aceasta
fiind conditia ca el sa ramâna în acel grup al scriitorilor
activi. El compune, deci, pentru ca trebuie si nu neaparat pentru
ca îsi doreste asta.
Tratam aici problema creatiei sub impulsuri exterioare sau interioare.
Stârnirea impusa sau impulsul interior natural. Problemele
discutate anterior se refera la rezultate, la fotografii, ca fiind
un produs fie liber gasit sau fie prelucrat prin regizare. Rezultatele
nu sunt decât finalul unor schite de început, fie ele
si schite mentale. Tocmai de aceea, în cele ce urmeaza vom
aprofunda motivele pentru care cineva creeaza sau, mai bine zis,
vom analiza provenienta acelor schite mentale. Totul începe
cu o idee, dar ce stârneste cautarea ideii?
Se întâmpla în fotografie, ca atunci când
initiativa unui fotograf este condusa doar de niste comenzi exterioare,
rezultatele, fotografiile sale sa fie într-un fel, exterioare
ca sens, improprii si obiective. Lucrul acesta se vede cel mai des
în fotografia comerciala sau publicitara. Fotograful primeste
o comanda de la un director de hotel, care îi cere sa realizeze
un material fotografic. Si se întâmpla de asemenea în
lucrarile fotografice ale celor ce participa la numeroase concursuri
de fotografie. Acestia primesc impulsul de a lucra de la altcineva,
care îl produce pentru ei. Chiar si inspiratia este influentata
de catre organizatorii concursului prin impunerea temei, a formatului
si a altor conditii. Inspiratia proprie se naste diferit. Ea nu
tine cont de limite, de legi si reguli mecanice. Nu întotdeauna
se rasplateste sau se apreciaza de catre altii, dar satisfactia
artistului, de a crea din puritatea propriilor idei si din libertatea
inspiratiei, este nepretuita. Nimeni nu îl plateste pe poetul
care scrie un poem pe tema iubirii pentru ca nimeni nu I-a cerut
asta. O face pentru ca asa simte. Asa îsi traieste darul.
Orchestra filarmonicii nu va cânta piesa primaverii a compozitorului
respectiv pentru ca nu i-a cerut-o si nu are nevoie de ea, mai ales
în mijlocul lunii iulie! Însa compozitorul simte ca
elibereaza din el inspiratia prin materializarea unei idei proprii.
Cumva piesa a facut-o doar pentru el sau doar de dragul idei sau
ca un tribut pentru Cel ce I-a daruit inspiratia. Nu este interesat
material si creatia nu a pornit de la bani, ci de la un gând,
un simt, o idee personala.
Artistul devine original atunci când nu se mai încadreaza
în categorii stabilite deja si în formate gen 10x15
sau 20x30. Toti încep asa, dar trist este faptul ca unii ramân
doar la acest nivel. Devii ceea ce esti de fapt, când nu mai
încerci sa faci ceea ce fac toti, asa cum fac toti. Brâncusi
si-a gasit propriul drum creator în sculptura abia când
a plecat de lânga marele Rodin. Inventeaza un gen artistic
care te caracterizeaza si doar în el vei excela. Toata lumea
face fotografii cu flori, mai putini însa aleg tema „Petale
cu ochi“. Toti fac fotografii cu paduri si peisaje dar mai
putini merg pe ideea „Copaci în forma de litere“.
Nu contest, ai nevoie de inspiratie pentru a regiza
scene originale! Desigur ca îti trebuie inspiratie si pentru
a realiza fotografii ce vor participa la concursuri sau competitii
internationale. Cu siguranta ai nevoie de inspiratie si pentru a
realiza fotografii publicitare deosebite de restul, însa ceea
ce vreau sa accentuez este ca esenta ideei, izvorul ei este un factor
exterior si nu mintea sau sufletul artistului. Iubita poetului,
asadar, nu este un factor exterior creatiei poetului pentru ca ea
nu I-a cerut o poezie, din el a pornit aceasta dorinta. Am precizat
asta doar pentru a face distinctia dintre factorii exteriori de
inspiratie si factorii exteriori care cer si conditioneaza creatia
si, inevitabil, inspiratia. Poti avea ideea sa fotografiezi portrete
de sateni batrâni din catune de munte si sa faci aceasta doar
pentru tine si doar pentru ca este o dorinta personala. Sau poti
fotografia „pe banda“ absolventi de liceu pentru ca
aceasta se cere si pentru ca vrei sa câstigi bani. Observi
diferenta? Nu? Atunci voi merge mai departe cu demonstratia. Dupa
ce realizezi portretele de batrâni, evident ca poti, probabil,
si sa tiparesti un album care se va vinde bine, însa nu acesta
a fost motorul ce a determinat pornirea în creatia ta ci pasiunea
ta pentru portrete de acel gen. Ori, gaseste-mi un fotograf ce realizeaza
portrete de liceeni din pasiune si eu voi cere ca acest articol
sa fie scos de pe pagina! Nu vei gasi niciunul. Toti îti vor
spune ca fac asta doar pentru bani si pentru ca a devenit meseria
lor. Fotografiile lor de suflet ar fi probabil peisajul montan sau
poate culorile frunzelor. Dar cine te plateste pentru fotografii
cu frunze? Nu se stie niciodata, însa meseria nu este acelasi
lucru cu pasiunea. Multi reusesc, totusi, sa faca din pasiunea lor
o meserie, si astfel totul e excelent.
Concluzionând, poti avea dorinta sa faci ceva sau ti se poate
cere sa faci ceva. Poti avea o idee pentru a realiza un proiect
sau ti se pot impune comenzi ale altora. Ambele cazuri sunt modele
de situatii opuse. Din lucrurile ce le faci cu pasiune rezulta creatii
formidabile, pentru ca acolo pui suflet. Ceea ce faci din placere
nu se masoara în timp, efort sau în plata. Când
tot ceea ce fotografiezi sau creezi ti-a fost cerut si impus atunci
e cazul sa îti amintesti când a fost ultima data când
ai luat tu initiativa. Un violonist nu cânta la vioara doar
când are de dat concerte sau când participa la concursuri.
În fotografie este la fel, exercitiul de privire se practica
zilnic si se învata neîntrerupt. Cât pentru cei
ce vor sa prinda naturalul, fiti cu ochii în patru, pentru
a fotografia nu ai nevoie de aparat mai întâi, ci de
ochi. Cu atât mai mult, nu e important aparatul ce îl
ai ci capacitatea ta de a determina daca o scena merita sa fie înregistrata.
Nu e grav sa ai aparatul cu tine si sa nu gasesti nimic de fotografiat,
este mai grav sa gasesti o scena unica si sa nu ai aparatul la tine...
|
